Este necesar să lichidăm stereotipul şi imaginea de bieţi şi săraci. Înfrățirea dascălilor din România și Republica Moldova este necesară

mariana marin

ANTON ILICAdoctor în ştiinţele educaţiei, profesor universitar la Facultatea de Ştiinţe ale Educaţiei, Psihologie şi Asistenţă Socială din Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad

MARIANA MARIN, doctor în pedagogie, conferenţiar universitar, Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei. Director, redactor-şef al Revistei Învăţătorul Modern, Preşedintele Asociaţiei Generale a Învăţătorilor din România, filiala din Republica Moldova

 

 

Anton Ilica:  – Căutând suport informațional despre Mariana Marin pe internet, am găsit că blogul Dv are pe fundal imaginea dominantă a Turnului Eiffel. Am avut impresia că inconștientul vă călăuzea totuși la ”Coloana infinitului” a lui Brâncuși sau poate la o aspirație spre un simbol cultural.

 Mariana Marin:  Răspunsul e simplu. Poate mi-aş dori să fie o conotaţie de aspiraţie spirituală, dar ţine de un vis al meu. Mi-am dorit să devin profesoară de limba franceză. Apoi, m-am consolat. Din acel moment mi-am dorit să văd măcar o dată Turnul lui Eiffel.

 Anton Ilica: – Spuneți: ”Obediența și conformismul nu mă caracterizează”. Credeți că viața e ”o însumare de compromisuri”?

 Mariana Marin: – Aproape. Nonconformismul la care mă refer este că, nu pot accepta nişte lucruri cu care nu sunt de acord. Încerc să conving, să fiu raţională, să fiu destul de explicită ca să nu las loc de îndoieli. Şi din această cauză sufăr de multe ori, astfel încât fără voie cad în mrejele conformismului ca loc de izolare şi linişte.

 Anton Ilica: – Șocantă afirmația Dv: ”Locul meu sfânt: bucătăria”. Când ne vom debarasa de ”specializarea” atribuțiilor familiale în care femeia e la bucătărie, iar bărbatul…?

 Mariana Marin: – Bucătăria este deocamdată cabinetul meu, având 20 de m2,în care împart sufrageria, masa de lucru şi bineînţeles bucatele. Am ales să fiu bucătarul  – şef. Acest lucru mă favorizează, pentru că cei trei bărbaţi ai mei (soţul şi feciorii) sunt un fel de subalterni, pregătesc aproape totul, iar eu doar le dau viaţă, formă şi aburi. În afara principiilor gender, încerc să-mi construiesc o iluzie că îmi place să pregătesc. Mă conformez acestei plăceri.

 Anton Ilica: – Cu ce probleme se confruntă învățământul primar din Republica Moldova?

 Mariana Marin: – Învăţământul primar în Republica Moldova, sub aspect metodic, se confruntă cu formarea de competenţe la şcolarii mici, evaluarea formativă, metodele de învăţare activă, în condiţii în care elevul este subiectul educaţiei.

Învăţătorul nu este pregătit să înţeleagă formarea de competenţe. Pe de o parte există o teorie foarte clară despre competenţe, însă aceasta nu a modificat nicicum strategia didactică.  De fapt, esenţa schimbării constă în faptul ca elevul mic să rezolve probleme de viaţă prin sloganul aici şi acum. Nu mai este valabilă afirmaţia în care pregătim elevul azi ca să se poată realiza în viaţă.

Dilemele învăţământului primar se  conturează prin lucrul cu auxiliarele didactice, care sunt în număr foarte mare pe piaţa de cărţi şi învăţătorul nu este în stare să asimileze, să înţeleagă care dintre ele sunt cu-adevărat eficiente. Această confuzie se datorează şi apariţiei noului curriculum, centrat pe competenţe, cu modificări în care unele conţinuturi s-au deplasat la o clasă la alta, iar cadrul didactic nu poate sesiza cu ochiul liber schimbarea.

 Sub aspect organizaţional, traversăm o perioadă când copiii pleacă şi şcolile se închid. Procesul de optimizare a reţelelor de şcoli aduce în discuţie activă învăţământul simultan.

 La ziua de azi, şcoala primară încearcă să-şi construiască relaţiile în conformitate cu principiile şcolii prietenoase copilului, o orientare venită în cadrul Băncii Mondiale, fiind un proiect finanţat în mai multe etape. Cea mai mare problemă o constituie infrastructura şcolilor, care e direct conectată la principiile şcolii prietenoase. Or, nu poţi construi relaţii acolo unde nu este sănătate, condiţii optime de desfăşurare a lecţiilor etc.

Anton Ilica: – Cum se formează învățătorul din Republica Moldova pentru cariera didactică?

 Mariana Marin: – Formarea iniţială, în mod tradiţional, învăţătorul o are în Şcolile Pedagogice, astăzi se numesc Colegii Pedagogice (aflate într-o mare dizgraţie, urmând să fie lichidate sau transformate în licee profesionale).  Această instituţie pregăteşte cel mai bine învăţătorii, având un specific prin câteva tipuri de practică: pasivă, comasată, de probă, de stat. Plus valoarea se datorează învăţării prin acţiune. La Colegiul Pedagogic "A. Mateevici” din or. Chişinău, unde am învăţat, exista o tradiţie în care predam disciplinele de liceu. Spre exemplu, la geografie aveam de predat Economia Italiei. Mă pregăteam, mai mult intuitiv de această lecţie, însă ţinuta pedagogică se forma de la anul I.  Acum, prin noul regulament, învăţătorii sunt obligaţi să deţină studii superioare. Mi se pare corect acest lucru, îl susţin, chiar dacă pe mulţi dintre colegii mei îi supără. Cred că un învăţător nu trebuie să se deosebească de un profesor. A existat şi poate mai există o subestimare a funcţiei de învăţător, ca fiind una mai inferioară altor funcţii şi acest stereotip se datorează studiilor medii de specialitate.

Formarea continuă se realizează o dată în cinci ani printr-un program obligatoriu de 600 de ore (150 ore de curs şi 450 individual), în instituţii superioare de învăţământ acreditate. În paralel, fiecare profesor mai poate participa la cursuri opţionale, în funcţie de specificul profesional, de interese speciale.

Anton Ilica: – Cum ”vede” un cadru didactic din Chișinău (Republica Moldova) învățământul din România, comparativ cu cel din Republica Moldova?

 Mariana Marin: – Învăţământul din România pentru noi întotdeauna a fost ca o oglindă. Am încercat să ne analizăm potenţialul din perspectiva celor experimentate în România. Mai mult, în perioada de tranziţie, experţii de curriculum, autorii de manuale din Republica Moldova am beneficiat de formări în România. Programele noastre iniţial au fost identice de 60-70 %.

Pentru mine, calitatea învăţământului din România constă într-o prestaţie înaltă a competenţei de specialitate. Profunzimea gândirii, ţinuta lingvistică sunt pentru noi modele. Un profesor din România cunoaşte multă istorie şi asta nu înseamnă că este neapărat un profesor de istorie. Un profesor din România stăpâneşte materia de predare sută la sută, citeşte foarte mult şi oricând poate veni argumente solide.

 Anton Ilica: – La Arad, s-a reînființat AGIRo prin grija prof. învățător Viorel Dolha, care are o relație preferențială cu învățătorii români din diasporă. Cât îi sprijină pe învățători această Asociație profesională și cum anticipați diversificarea funcțiilor ei?

 Mariana Marin: Din anul 2010 am devenit membri cu drept egal ai AGIRo. Ne numim AGIRoMd. Am decis să păstrăm numele asociaţiei de AGIRo, care a existat la noi în perioada 1918-1940.  Am reanimat-o.  Pentru noi experienţa tradiţiei asociative este nouă. Ne-am regăsit aici prin schimbul de bune practici, prin socializare prin extinderea activităţilor de la nivel de clasă la unul naţional şi internaţional. Mi se pare ciudat că până acum nu am participat într-o astfel de asociere.

 Pe când eram studentă, auzisem de Liga Pedagogilor din Republica Moldova. Un timp am tot căutat un răspuns unde e, cine sunt şi cum pot ajunge membru. Am căutat, am obosit de aceasta experienţă, iar prin participarea din anul 2008 la toate Congresele AGIRo, am înţeles că ea se află în mine. Poate e prea banal, să cauţi ceva şi dacă nu găseşti să creezi tu, însă am simţit că o pot face. Prin contribuţia, grija şi insistenţa pozitivă a Dlui Preşedinte Viorel Dolha am reuşit să atragem atenţia asupra noastră (AGIRo)  întreaga societate, organele supreme de conducere din stat parlament, guvern.  Am organizat la Chişinău, în data de 25 iunie 2011 Primul Congres al Învăţătorilor, în care au participat în mod egal demnitari din ambele ţări.

 Ceea ce stăruim la moment este să lichidăm stereotipul şi imaginea de bieţi şi săraci. De fapt noi înşine am creat-o, raportând-o la salariile indecente (acum de aproximativ 150 de euro). E cunoscut că mijloacele financiare ale profesorului nu răspund cerințelor unui trai decent, dar și imaginea pe care ne-o creăm înșine spunând de multe ori că suntem săraci împiedică o atitudine pe care o merităm din partea societății, cea de a fi respectați ca adineaori, prin gesturi de genul aplecării la văzul unui profesor. Merităm și astăzi acest gest. Bunăstarea profesorului de altădată a fost evidentă. În perioada interbelică Asociația Generală a Învățătorilor a avut propria bancă, propria Casă a Învățătorului, iar imaginea acestuia era respectată întru totul.

 Și azi cerem guvernanților să ne întoarcă imaginea, însă am putea să începem chiar noi, spunând că suntem bogați. Bogăția noastră este experiența, talentul și răbdarea. Nu avem vile bogate cum am merita, sau mașini luxoase care să ne aducă la locul de muncă, însă suntem bogați spiritual.

O altă tendinţă este să devenim tot mai buni, profesionişti şi competenţi. Mobilitatea ideilor, schimbul de experienţe ne face mai bogaţi.

Ceea ce nu vreau să ascund este că, am întâlnit de fiecare dată în România o căldură aparte pentru noi cei care trăim în jurul graniţelor. Colegii din România sunt foarte atenţi cu noi, foarte drăguţi. O căldură fraternă. Este sincer ceea ce spun. În comunităţile de pedagogi ex-sovietici este o răceală la nivel de atitudini. Este altfel de spirit, pur profesional.  Sentimentul de doriţi este radiat într-o oarecare măsură de dl Viorel Dolha. Întotdeauna a ştiut să ne menţioneze calităţile, pe alocuri  ne laudă prea mult, însă recunoaştem că acest lucru ne face să fim mai siguri şi tot mai dornici de întâlniri. Este ca şi copilul pe care îl iubeşti mult şi el simte această căldură. (Suntem însă raţionali şi nu ne lăsăm alintaţi.)

Anton Ilica: – Ați avut, până în prezent, un traseu profesional apropiat de al meu: învățător, profesor de limba română, doctor în pedagogie. Totuși, preponderent, activitatea Dv. științifică e focusată pe problematica învățământului primar. Când o veți focaliza pe ”științele educației”?

 Mariana Marin: – Consider că problematica învăţământului primar este una centrală, este un fel de axis mundi şi dacă reuşim să o dezvoltăm adecvat, atunci mecanismul va funcţiona corect la nivel de sistem.

Dacă este să fiu mai exactă, atunci am dedicat o parte din cercetările mele educaţiei literar-artistice, am avut un experiment amplu în cadrul tezei de doctorat. Eşantionul pe care am creat experimentul a pornit de la elevii liceeni, ulterior l-am extins în gimnaziu şi finalmente am conturat o experienţă amplă demonstrând necesitatea extinderii în învăţământul primar.

Am avut parte în viaţa mea de o dublă identitate, simultan executam două funcţii de învăţătoare şi de profesoară de limba română (cu o normă didactică de 30 de ore săptămânal). De fiecare dată mă întrebam unde e mai bine. Ieşeam din clasa a III-a şi "zburam” către liceenii de clasa a XI-a. Eram dornică de o comunicare cu elevi mai mari, mi se părea că acolo sunt mai serioasă. Mă pregăteam mult pentru lecţiile cu ei, de altfel am avut parte de o simpatie şi un respect din parte lor. Ieşeam din clasa de liceu şi la fel "zburam” către cei mici, să mă ridic la nivelul lor, să fiu mângâiată de privirile lor şi să fac multe pentru că ei aşteptau de la mine acţiune la maximum. Nu puteam alege, căci cei mici mă întâlneau spunându-mi: "Doamna Profesoara, aseară m-am culcat cu gândul să vină mai repede dimineaţa, pentru că tare îmi era dor de şcoală.”

A venit totuşi acea zi când a trebuit să împart aceste doruri şi pentru că aveam o oportunitate, fiind şef de catedră la Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei, a trebuit să mă despart de elevii mei şi să mă dedic profesorilor.

Vreau să menţionez că mă simt importantă acolo unde sunt utilă.

Anton Ilica: – Conduceți, ca editor-șef, revista ”Învățătorul modern”, cu un conținut bogat, un adjuvant necesar pentru învățătorii din țara Dv. Titlul este provocator, dar induce și ideea că (mai) există (încă) și ”învățători nemoderni”. Să cred că învățământul primar din Republica Moldova se află în proces de reconstrucție?

 Mariana Marin: – Modernitatea este în consens cu schimbarea. Poate nu a fost originală ideea mea de intitula astfel revista, însă aşa simţeam la moment, să fie o revistă unde elementul de noutate să fie în prim plan. Mai mulţi colegi m-au provocat în legătură cu acest nume. Patru ani de activitate însă au demonstrat că pedagogii din republica Moldova au nevoie de Învăţătorul Modern.  Chiar dacă vom schimba numele, sunt sigură că profesorii tot Învăţătorul Modern i-ar zice. Foarte frumos aţi spus "un adjuvant”.  În calitatea mea de redactor-şef am gândit un slogan: Cu revista merg în sala de clasă, la lecţie. Mai puţin promovez noutăţile de tip ziar. Contează strategia didactică expusă din perspectivă aplicată, cu recomandări, concluzii.

 Anton Ilica: – Cum vedeți ”o înfrățire” (cuvânt vizat de pe acum) între Învățătorul modern” și revista ”Educația-Plus” a Facultății de Științe ale Educației, Psihologie și Asistență Socială?

 Mariana Marin: – Este foarte important să putem colabora, să schimbăm materiale preţioase, cu acordul autorilor, bineînţeles. Pentru noi ar fi o onoare să purtăm sigla de partener a revistei "Educaţia-Plus”, pe copertă. Ar fi impresionant să avem articole ale cercetătorilor din România.

Desigur, putem contribui la mediatizarea revistei "Educaţia-Plus” în Republica Moldova, fiind foarte importantă publicarea materialelor în această revistă de înaltă prestaţie.

 Anton Ilica: – În CV-ul Dv, vă identificați ”Aptitudinile și competențele pedagogice” prin 53 de publicațiiștiințifice și metodico-didactice. Ce înțelege lector superior universitar Mariana Marin, doctor în pedagogie, prin noțiunea de ”competenţă pedagogică”?

 Mariana Marin: – Este vorba de summumul de competenţe profesionale pe domeniile psihopedagogie, didactica disciplinei şi specialitate, tehnologii informaţionale.  Desigur, acestea nu pot fi reduse doar la publicaţii. Formarea mea se conturează din multiple activităţi: stagii de formare, expertizare a documentelor normative de stat, organizare de manifestări ştiinţifice, ştiinţifico-practice, diverse conferinţe, mese rotunde, cluburi de dezbatere, emisiuni radio, televizate etc. Din fiecare experienţă de acest gen rezultă o publicaţie, cel puţin. La momentul completării acelui CV, aveam 53 de publicaţii. Astăzi număr 107. Mă mândresc cu ele, pentru că reprezintă o evoluţie profesională, o serie de căutări, rezultante ale tuturor activităţilor în care mă implic.

Anton Ilica: – ”Pedagogie” sau ”științele educa



















































ACADEMIA ÎNVĂȚĂTORULUI MODERN

BINE ATI VENIT!

Revista Învăţătorul Modern este alături de Dumneavoastră oricând!

Mereu Moderni, Mereu cu Noutăţi!

Revista apare o dată în două luni în Republica Moldova şi în România.